Tamara de Lempicka s-a născut Tamara Gurnick-Gorzka în 1898 la Varșovia (pe atunci parte a Imperiului Rus), ca fiică a unui avocat rus de succes și a unei socialiste poloneze.Tamara s-a născut într-o lume a privilegiilor, fără să țină seama de războaiele mondiale devastatoare care se profilează la orizontul condamnat al Europei.
Aceasta și-a început viața artistică încă din copilărie, când a respins un portret al ei pe care mama sa l-a comandat și a demonstrat cum ar trebui să fie realizat desenând o lucrare asemănare cu sora ei mai mică. A urmat un turneu grandios în adolescență, cu opriri într-un Monte Carlo strălucitor, apoi în Italia pentru a se bucura de muzeele din Veneția, Roma și Florența. Tamara spune că influența acestui turneu se va resimți în toate tablourile sale.
În ciuda talentului său inconestabil, Tamara nu își urmează pasiunea în adolescență. După cum era obiceiul la acea vreme și în clasa socială înstărită de care aparținea, la vârsta de 18 ani s-a căsătorit cu avocatul rus Tadeusz Lempicki și are o fiică, Kizette. Este un an al luxului și al glamourului: cuplul triumfă în saloane și recepții cu puțin timp înainte de izbucnirea Revoluției Ruse, în 1917. Apoi, lucrurile se schimbă radical: Lempicki este închis și își obține libertatea datorită insistenței tinerei sale soții, care nu ezită să treacă prin instanță după instanță, birou după birou, pentru a-și obține eliberarea. Familia zboară în Danemarca și apoi la Paris, unde Tamara de Lempicka se confruntă cu noi dușmani: lipsa acelor bani și luxurile cu care erau obișnuiți amândoi. Sora sa, Adrienne, care locuia la Paris la acea vreme și era pe deplin integrată în modernitatea orașului (care a susținut eliberarea femeilor și egalizarea acestora cu bărbații în drepturi și obligații) îi oferă cel mai bun sfat din viața ei: „Fă o carieră și nu va trebui să depinzi de soțul tău”.
Lempicka a devenit rapid parte a scenei avangardei pariziene alături de Pablo Picasso, Jean Cocteau și André Gide. Ea i-a respins pe pictorii impresioniști ai vremii despre care credea că sunt pictați cu culori „murdare”. În schimb, ea a decis că propriul ei stil va fi viu, curat și elegant. Ea afirmă : „Scopul meu nu este niciodată să copiez, ci să creez un stil nou, culori luminoase clare și să simt eleganța modelelor.”
În anii 1920, picturile Tamara de Lempicka câștigau favoarea unei mari părți a aristocrației și a înaltei societăți. Dar este la sfârșitul acestui deceniu și începutul anilor 30 când atinge cel mai mare succes. În 1929 a pictat una dintre cele mai faimoase picturi ale sale, „Autoportret într-un Bugatti verde”, o lucrare care a devenit cea mai faimoasă și recunoscută icoană a picturii Art Deco. Pe pânză, pictorița privește sfidătoare la aparatul de fotografiat și se arată într-o poziție ocupată de obicei de bărbați. Pictura a fost comandată pentru coperta revistei germane de modă Die Dame și este un compendiu al stilului unic și personal al artistului: suprafață acoperită complet, zone geometrice și conturate, reflexii metalice care fac aproape imposibilă diferența dintre metal și femeie și o provocare evidentă pentru privirea masculină.
Insă, succesul este urmat de o perioadă întunecată pentru Tamara de Lempicka: în același an ea divorțează de soțul ei, iar în 1933 comenzile au început să fie rare din cauza crizei economice derivate din Marea Depresie.
Lempicka s-a căsătorit cu cel de-al doilea soț, baronul Kuffner, în 1933. În 1939, chiar înainte de al Doilea Război Mondial, cuplul s-a stabilit definitiv în Statele Unite. Lempicka a continuat pe calea succesului și a început să picteze portretele multor vedete de la Hollywood. Cu toate acestea, după război, gustul societății a început să se schimbe, iar cererea pentru portretele Art Deco ale lui Lempicka a început să scadă în favoarea expresionismului abstract.
Însă, în 1972, Muzeul Luxemburg din Paris a organizat o expoziție a operei sale care a trezit din nou interesul publicului, făcând-o pe artista să se împace cu criticii. În 1980, Tamara de Lempicka a încetat din viață; iar din propria dorință, trupul său este incinerat și cenușa împrăștiată pe versanții vulcanului Popocatepetl.
-Ivanescu Anna Silvia
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.