De-ar fi sa vii…

 De-ar fi sa vii, caută-mă-n noapte 

Atunci când nu te aștept, 

Când știu că nu vii, 

Că ești undeva, al meu cumva, 

În gându-mi prezent. 

 

Îmi îmbrățișezi inima ce te cheamă 

Și știi că-ți sunt atât de aproape; 

Te strig în tăcere și-atunci când nu vei afla 

Cum e un dor, o chemare, un foc nestins, 

Al tău cumva, doar a ta. 

 

De-ar fi să vii, nu mă lăsa să aștept, 

Sunt și pasiuni ce nu trec. 

Când totul pare efemer, lasă-ți sufletul liber, 

Sunt și iubiri ce nu se pierd, 

Și visuri a căror împlinire-și face loc în univers. 

 

Îți îmbrățișez sufletul noapte de noapte, 

Dincolo de natura umană, 

Sunt speranțe, idealuri, credințe sau amăgiri; 

Pășesc cu încredere în noi orizonturi 

Unde nu e loc de bariere, de niciun mister. 

 

De-ar fi să vii, ia-mă de mână… 

Te urmez în tăcerea unui dor obosit 

Cu pași-mi firavi, oriunde ne-ar duce, 

Mă cheamă fiorul neîmplinirii 

Spre dezlănțuirea inimii, povara patimii, focul pasiunii. 

 

Îți caut numele printre cuvinte, 

Îți veghez suflarea și-ți sărut inima pe furiș, 

Te caut pretutindeni și te simt iubitule, 

Oriunde ai fi, oricând ai veni, 

Îți aud pașii timizi îndreptându-se spre mine, spre noi, în infinit.

 

de Nicoleta Poganu