Oftat de vânt…

Las fereastra deschisă de parcă te aștept din neant,

Un colț prin care se întrepătrunde

Adierea vântului și dorul cuvântului ,

Mireasma florilor si amintirea sărutărilor,

Îmbrățișarea razelor ce-mi luminează chipul radiant. 

 

Alerg încercând să te întrezăresc ,

De treci pe strada mea, ar mai conta?

Ce aer rece, e un cartier pustiu…

Și totuși atâta lume…sau sunt nori de furtună,

Oftat de vânt…te aud suspinând. 

 

Fulgere ce-mi aduc fiorul vieții,

Nu-mi mai e teamă, văd strălucirea unui chip împietrit de timp;

Ce păcat că nu plouă ca altădat’

S-alerg să-ți fiu mai aproape,

Să m-arunc cu puritate din nou în brațele tale. 

 

Oare doi oameni pot locui în același trup?

Cât de ușor ar fi să-ți simt suflarea

Când inima mea ar bate odată cu inima ta.

E orologiul ce merge perfect,

Oftat de vânt …desăvârșit simțământ. 

 

Tandră mângâiere, furtună trecătoare,

Orice adiere mă poartă în brațele tale,

De parc-aș fi un fluture-n zbor căutând-mi sensul pierdut de dor;

Vino, cuprinde-mă, ridică-mă la cer,

Să zburăm împreună, să nu mă pierd în eter. 

 

De-ar fi să vii, lumea mi-ar sta in loc,

Soarele ar încălzi focul ce mocnește neresemnat

Ca o văpaie ce-aprinde  totul ca altădat’,

Patima dorului învolburat,

Oftat de vânt …arde-mi inima ca nicicând. 

 

Suflet pierdut, căutat, regăsit,

Labirint de doruri, ascunse cărări,

Alină-mai gândul, trupul pustiit,

Poartă-mi pașii timizi ce tânjesc după un asfințit,

Miracol de iubire, cred în tine, de netăgăduit. 

 

Vino iubitule și urmează-mi pașii,

Însoțește-mi zborul, m-arunc în brațele tale,

Putere de om, îmbrățișare salvatoare,

Adu-mă la viață cu sărutările tale,

Oftat de vânt …lasă-mi destinul greu încercat de-o iubire parcă de altădat’. 

de Nicoleta Poganu