La pieptul mamei
Doamne, de ce oare nu ne-am născut bătrâni?
Cu fire albe-n păr, cu tremurat în mâini?
Ca mai apoi, să-ntinerim cu fiecare zi,
La pieptul mamei să pierim, așa, niște copii?
Doamne, de ce oare nu ne-am născut căliți?
Să nu ne mai lovească nici falși, nici ipocriți?
Ca mai apoi, să devenim naivi, băieți și fete,
La pieptul mamei să pierim, așa, fără regrete?
Doamne, de ce oare nu ne-am născut zâmbind,
Dacă Viața-i darul ce mulți îl pierd sfârșind?
Ca mai apoi să suferim tăcuți și-ngândurați,
La pieptul mamei să pierim, așa, înlăcrimați?
Doamne…
Nu-ți cer să-mi ierți din păcate,
Să-mi păstrezi un loc în Rai,
Doar atâta-ți cer, putere,
Să accept ce-mi iei, ce-mi dai…
Nu-ți cer doar zile senine,
Să calc pe covor de flori,
Doar atâta-ți cer, putere,
Să zâmbesc, deși sunt nori…
Nu-ți cer un trai „de poveste”,
Din care să fac tam-tam,
Doar atâta-ți cer, putere,
S-apreciez ceea ce am…
Nu-ți cer să-mi dai viață lungă,
Dacă timp nu am, de ce?
Doar atâta-ți cer, putere,
S-o trăiesc așa cum e…
„La tine-n suflet m-aș muta”
„La tine-n suflet m-aș muta”,
Cu toată-agoniseala mea,
Cu tot ce am, mult sau puțin,
Cu tot ce sunt, și-am să devin.
Cu tot ce n-am, dar mi-aș dori,
Cu suferințe, bucurii,
Cu lacrimi, pierderi ori dureri,
Cu mine – cea de azi și ieri.
Cu întrebări și cu răspunsuri,
Cu îndoieli, cu neajunsuri,
Cu nori, cu ploi, zile senine,
Și cu iubirea pentru sine.
Cu-n teanc de haine ponosite,
Cu niște tocuri vechi, tocite,
Și c-o batistă dantelată,
Ce poartă-n ea iubiri de altădată.
„La tine-n suflet m-aș muta”,
Cu toată-agoniseala mea,
Dar m-ai primi? Hai, spune tu?
Am multe bagaje, nu?
Am înțeles, nu prea e loc,
Nu sunt surprinsă, chiar deloc!
Puțini bărbați mai sunt în stare,
Bagaje, astăzi să mai… care.
Majoritatea vreți femei,
Fără trecut și e… ok!
Nimic de zis, de judecat,
Însă vezi tu, tot un bărbat,
Seduce, frânge și… se duce,
De lângă cea senină, dulce,
Ca mai apoi, ea să devină,
Cea cu trecut, dar fără vină,
Cea cu bagaj și cea cu „pată”
Doar pentru că, nevinovată,
S-a-ndrăgostit și a sperat,
Să-i „fie” doar unui bărbat…
Floare răsărind din piatră
Când viața râde de tine
… nu te supăra!
Ia un loc mai bine
Și râzi și tu cu ea.
Dacă stai să suferi
Îngândurat ori trist,
Timpul tot îți trece,
Gândește realist!
Nu te opri din drum,
Oricâte voci absurde,
Te cred neputincios,
Arată-le că unde,
Există Dumnezeu,
Ambiție și răbdare,
Nimic nu este greu
Sau fără rezolvare.
Fii asemeni florii
Ce răsare din piatră,
Poate nu e cea mai faină,
Poate nu e cea mai dreaptă,
Dar ia-o ca exemplu
Atunci când toate-ți par,
Prea greu de depășit,
Hai încearcă măcar!
În 2019, Andreea Văduva a publicat volumul „Poeme rupte din viață”
